recitindu-i pe clasici / blogul sectiei studii si cercetari a Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu

SE ȘTIE CĂ oralitatea este o trăsătură a literaturii realiste, respectiv și a stilului lui Ion Creangă din „Amintiri din copilărie”, așa cum ne-a spus și criticul literar Constantin Șchiopu, care a precizat că aceasta se manifestă prin: dialog, exclamații, interogații, expresii onomatopeice, blesteme, autoadresări, adresări directe,   diminutive, proverbe și zicători, expresii populare, regionalisme, formule specifice de povestit, gen, vorba ceea. Dar haideți să vedem care este funcția și rolul   oralității în   opera lui Ion Creangă „Amintiri din copilărie”. Rolul și funcția oralității e de-a transforma un enunț sec care ți-ar trece pe lângă urechi în unul plastic, expresiv, percutant, convingător, vibrant, tulburător, răscolitor, interesant, captivant, pe care să vrei cu orice preț să-l asculți sau să-l citești. Cu ajutorul oralității, Creangă include nu doar un sens într-o propoziție, ci și o emoție. Haideți să luăm chiar prima frază, care sună așa: „Stau ...

Pe lângă nostalgie, duioșie, melancolie, tandrețe, poezie, există în romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și foarte mult umor, sub toate manifestările lui.   Scriitorul trece pe tot parcursul operei sale, așa cum ar trece un pod, de la umor la nostalgie și invers. Cele două atitudini umane în fața existenței se întâlnesc în romanul său și merg braț la braț. Dar azi o să vorbim mai mult despre umor decât despre nostalgie. Autorul- narator, cel care ne povestește aventurile copilului Nică sau al adolescentului Ion o face, deseori, cu umor. Ba chiar și multe dintre comentariile sale despre destinul acestui personaj sunt îmbibate de umor. Până și despre chestiunile grave sau serioase el preferă să povestească râzând, după cum se va vedea și din acest fragment: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimic toată. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până...

Ceea ce vom spune azi despre romanul lui Ion Creangă „Amintiri din copilărie”, e că, în general, textul lui Ion Creangă se deapănă sub steaua   raportului lui Nică cu școala. Tot ce se întâmplă aici are legătură într-un fel sau altul cu școala, începând cu prima pagină. Textul lui Creangă s-ar mai fi putut numi și școlile mele. Nică trece prin nenumărate școli. Unele, ca cea din satul său se închide, după ce a rămas fără profesor,   după ce dascălul Vasile a fost prins cu arcanul și dus la oaste, iar din altele, cum e cea din Broșteni, este alungat după ce s-a umplut de râie de la caprele Irinucăi; iar de la școala profesorului Duhu vrea să plece el singur, după ce acesta l-a bătut la un moment dat, pe când   școala de catiheți din Folticeni unde atât de mult a vrut să ajungă se desființează și e nevoit să meargă să învețe la o școală din Iași. Povestea ( sau firul narativ) din „Amintiri din copilărie” se învârte în jurul școlilor pe care le frecventează Nică, ai profe...

Vă voi vorbi și azi despre nuvela, eu i-aș spune totuși romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, care este nu doar o evocare a copilăriei și adolescenței sale, ci și o evocare a unor vremuri apuse, a unor oameni care au fost, a unor lumi dispărute. Există, firește, foarte multă nostalgie în acest text. Nostalgie, păreri de rău, dor, tristețe, melancolie mai cu seamă după fel de fel de întâmplări pe care Ion le trăiește în Humulești. Iar această nostalgie se intensifică de fiecare dată când scriitorul descrie figura mamei. Dragostea copilului din nuvelă o moștenește și scriitorul care scrie despre toate aceste lucruri, la mult timp după ce au avut loc. Aș putea spune chiar că dragostea scriitorului (în pragul bătrâneții, la momentul când scrie nuvela) față de mama sa e de două ori mai mare. Mama este stăpâna acestui univers. Ea este prezentată ca având puteri miraculoase. Poate să îndepărteze norii aducători de grindină în altă parte, înfigând toporul în pământ. Poate să read...

Pentru a înțelege mai bine romanul „Amintiri din Copilărie” - eu nu cred că e nuvelă, ci că e roman- va trebui sa vorbim despre realism. Asa cum au remarcat toți teoreticienii literari, „realismul este un curent literar care isi propune sa zugraveasca realitatea intr-un mod credibil si convingator”, scriitorii realisti insistand sa descopere ceea ce este peren si etern in lucrurile trecătoare și vremelnice,si   ceea ce este specific tuturor oamenilor – ceea ce este valabil pentru toti- in fiecare individ luat in parte.   Primul lucru pe care-l observam e ca sIon Creangă isi incadreaza amintirile din copilarie intr-un cadru extrem de realist, satul Humulesti de la inceputul secolului XIX este o oglinda a Romaniei de atunci, cand invatamantul abia de se introducea in sate si cand erau infiintate primele scoli pe langa biserici. Scriitorul ne povesteste ca era o criza de profesori, iar majoritatea dintre ei erau recrutati dintre dascali sau preoti si era si o criza de...

Nuvela ÎN VREME DE RĂZBOI a lui Caragiale care a fost scrisă în cheia  REALISMULUI PSIHOLOGIC. Deci această nuvelă aparține realismului psihologic. Haideți mai întâi să vedem   ce este realismul psihologic și apoi să încercăm să ne dăm seama de ce această nuvelă o putem așeza sub umbrela lui. După cum au remarcat cam toti cercetatorii conceptului, REALISMUL PSIHOLOGIC se manifestă atunci când scriitorul mută frământările dintre oameni în interiorul unui singur om. Individul nu se mai află într-un conflict nemijlocit cu vreun dușman de-al lui, ci cu sine însuși. Acesta își pierde încrederea în sine, liniștea și nu mai poate dormi nopțile, fiind hărțuit de propria conștiință sau de subconștientul său. În nuvela „ În vreme de război”,   o ceată de tâlhari a băgat spaima într-o regiune anumită din România. Jefuiesc, schingiuiesc, torturează și-i omoară pe oamenii bogați. Hangiul Stavrache, personajul principal al acestui text, proprietarul unui han de la marginea d...

În această postare vreau să vă vorbesc despre doi mici povestiri, prima îi aparține lui Vasile Alecsandri și a doua lui Ion Creangă. Cea scrisă de Vasile Alecsandri se cheamă BALTA ALBĂ, iar povestirea lui Ion Creangă se numește POVESTEA UNUI LENEȘ. În prima povestire, personajul-narator este un francez, care călătorește pentru prima dată în țara noastră , mai exact, într-un sat de lângă Brăila, în Balta albă, unde există o baltă care face minuni, în care odată intrat, apa ei te vindecă de orice boală. Într-adevăr, se pare că apa aia are calități miraculoase, nu întâmplător sute de oameni vin zilnic să se scalde în ea. Balta face minuni, dar în jurul ei totul e îngrozitor: drumurile către ea sunt pline de   hârtoape, dâmburi, gropi, satul de alături   e plin doar de bordeie, cu o singură cameră și un singur pat, oamenii beau direct in urcior pentru că nu au pahare și mănâncă direct din oală fiindcă nu au farfurii. În același timp, cei care vin la balta aia miracul...