Vă voi vorbi și azi despre nuvela, eu i-aș spune
totuși romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă, care este nu doar o
evocare a copilăriei și adolescenței sale, ci și o evocare a unor vremuri
apuse, a unor oameni care au fost, a unor lumi dispărute. Există, firește,
foarte multă nostalgie în acest text. Nostalgie, păreri de rău, dor, tristețe,
melancolie mai cu seamă după fel de fel de întâmplări pe care Ion le trăiește
în Humulești. Iar această nostalgie se intensifică de fiecare dată când
scriitorul descrie figura mamei. Dragostea copilului din nuvelă o moștenește și
scriitorul care scrie despre toate aceste lucruri, la mult timp după ce au avut
loc. Aș putea spune chiar că dragostea scriitorului (în pragul bătrâneții, la
momentul când scrie nuvela) față de mama sa e de două ori mai mare. Mama este
stăpâna acestui univers. Ea este prezentată ca având puteri miraculoase. Poate
să îndepărteze norii aducători de grindină în altă parte, înfigând toporul în
pământ. Poate să readucă soarele pe cer, la fel ca o zeiță. Mama este o figură
mitologică și este protectoarea copilului Nică. Este o întruchipare a
înțelepciunii și a bunătății, spre deosebire de vecinii lor, care sunt fie zgârciți
ca mătușa Mărioara, fie doar își bat joc de oameni ca cizmarul Chiorpec. Mama
îi va ierta toate năzbâtiile pe care le face, dintr-o mare dragoste pe care i-o
purta. Această dragoste uriașă o și face să insiste atâta ca să-l trimită la
învățătură. Cu toate că știa prea bine că a merge la învățătură înseamnă să-l
vadă tot mai rar și, până la urmă, să-l
rupă de lângă ea. Tatăl este descris cu multă duioșie, dar mama cu o dragoste
nețărmurită.
Satul Humulești este înfățișat ca un tărâm mitic,
fiind prezentat ca un fel de centru al lumii, mai ales pentru copilul Ion, care
va fi suferi foarte tare când va fi trimis la învățătură în satele sau
târgurile din jur- în Broșteni sau la Folticeni, pentru că asta echivala pentru
el cu izgonirea din paradis.
Aventurile copilului Ionică sunt foarte savuroase și
pitorești: la furat cireșe, războiul lui cu pupăza și încercarea de a o vinde
la târg, la scăldat și multe altele nu ne arată nimic altceva decât cât de
frumoasă copilărie a avut.
Frumoase și splendide sunt și aventurile pe care le
va avea la școala de catiheți din Folticeni, împreună cu vărul Ion Mogorogea, cu Nică Oșlobanu sau cu
Zaharia lui Gâtlan, iar pe cei din urmă îi va zugrăvi în niște culori foarte
vii și cu foarte multă căldură și simpatie.
La gazda din Folticeni unde se va opri va trăi cu ei
și un moșneag fără casă- nea Bodrângă, care cântă ca nimeni altul la vioară și
ei sunt atât de încântați de cum cântă acesta încât îl vor lua cu ei chiar și
la crâșmă, ca să le cânte acolo.
Simțim fascinația scriitorului față de moș Bodrângă
care le cântă în fiecare seară și le spune povești înainte să doarmă.
Aventurile pe care le tăiește Ion împreună cu
prietenii săi pot concura lejer cu aventurile picarești ale personajelor lui
Rabelais sau ale lui Schiller.
Pe lângă nostalgice, vom mai descoperi în romanul
lui Ion Creangă și o critică fără menajamente și foarte dură a sistemului de
învățământ de la începutul și mijlocul secolului XIX. Sunt criticate manualele,
sunt criticați profesorii care veneau la ore mai rar decât elevii, și elevii
care își cumpărau atestatele și nu prea aveau nevoie de cunoștințe. Nică
Oșlobanu nu reușește nicidecum să învețe niște noțiuni elementare din gramatică
și asta nu doar fiindcă el este incapabil să le învețe, ci și fiindcă manualele
de gramatică sunt scrise într-o limbă confuză și alamabicată. Scriitorul face o mare diferență și între
preoți. Despre părintele Ioan care va
înființa o școală pe lângă biserica din Humulești- va vorbi cu afecțiune – dar
pe părintele Oșlobanu, pus doar pe agonisit averi, va vorbi foarte critic.
Critica socială și nostalgia se întâlnesc în romanul
lui Ion Creangă și cu ajutorul lor scriitorul reconstituie o întreagă epocă și
o lume demult apusă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu