Romanul lui Mihail Vakulovski „Tata mă citește și după moarte” l-am citit dintr-o răsuflare și nu doar de aceea că e un roman despre copilărie și adolescență, dar pentru că e scris foarte antrenant și foarte dinamic. Întâmplările curg ca Nistru la vale, se întâlnesc cu alte întâmplări și celelalte întâmplări cu alte întâmplări și din ele se configurează fabula cărții. Una foarte captivantă. Prin care și este redată maturizarea și deșteptarea unui copil, inclusiv din punct de vedere sexual. Impresionantă e figura tatălui. Atunci când Mișca vine bătut acasă de la grădiniță sau de la școală tatăl îl învață să riposteze și să lovească și el. Când băiatul lui îi face cuiva vreun rău, tatăl va ține tot timpul cu copilul lui. Va fi doar de partea lui Mișca. Întâmplările băiețelului cel rău sunt povestite însă cu mult umor și ele te fac mai degrabă să râzi. Comicul fiind și una dintre trăsăturile de căpătâi ale romanului. Până și ideologia de tristă amintire este luată în bășcălie de către