Treceți la conținutul principal

Romanul lui Mihai Vakulovski

 Romanul lui Mihail Vakulovski „Tata mă citește și după moarte” l-am citit dintr-o răsuflare și nu doar de aceea că e un roman despre copilărie și adolescență, dar pentru că e scris foarte antrenant și foarte dinamic. Întâmplările curg ca Nistru la vale, se întâlnesc cu alte întâmplări și celelalte întâmplări cu alte întâmplări și din ele se configurează fabula cărții. Una foarte captivantă. Prin care și este redată maturizarea și deșteptarea unui copil, inclusiv din punct de vedere sexual. Impresionantă e figura tatălui. Atunci când Mișca vine bătut acasă de la grădiniță sau de la școală tatăl îl învață să riposteze și să lovească și el. Când băiatul lui îi face cuiva vreun rău, tatăl va ține tot timpul cu copilul lui. Va fi doar de partea lui Mișca. Întâmplările băiețelului cel rău sunt povestite însă cu mult umor și ele te fac mai degrabă să râzi. Comicul fiind și una dintre trăsăturile de căpătâi ale romanului. Până și ideologia de tristă amintire este luată în bășcălie de către naratorul romanului sau de către Mișca. De un umor homeric e și scena intrării în comsomol. Unde adolescentul nu e primit din prima, e picat la început, ca la a doua încercare să fie primit fără niciun fel de examinare. Miahil Vakulovski știe foarte bine să treacă de la o scenă gravă la una haioasă. Alăturând poeziile ideologice cu alea porcoase, pe cele dintâi le parodiază fără egal. Umorul de limbaj și de situație m-a făcut să râd fără oprire. Galeria de chipuri de copii e memorabilă. Parcă le și întrevezi viitorul. Unul care admiră poeziile despre Lenin, îți dai seama ce va deveni peste ani, la fel ca și Buzdugan, de care toți râd și toți îl bat. E un roman foarte bun. Unul dintre cele mai bune romane care au apărut în 2020. Felicitări, Mihail Vakulovski!

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

AMINTIRI DIN COPILARIE (IV)

Pe lângă nostalgie, duioșie, melancolie, tandrețe, poezie, există în romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și foarte mult umor, sub toate manifestările lui.   Scriitorul trece pe tot parcursul operei sale, așa cum ar trece un pod, de la umor la nostalgie și invers. Cele două atitudini umane în fața existenței se întâlnesc în romanul său și merg braț la braț. Dar azi o să vorbim mai mult despre umor decât despre nostalgie. Autorul- narator, cel care ne povestește aventurile copilului Nică sau al adolescentului Ion o face, deseori, cu umor. Ba chiar și multe dintre comentariile sale despre destinul acestui personaj sunt îmbibate de umor. Până și despre chestiunile grave sau serioase el preferă să povestească râzând, după cum se va vedea și din acest fragment: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimic toată. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Semnificații în poemul „Noaptea de decemvrie”

Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru   Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism.   Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Marius IANUȘ

Marius Ianuș este cel mai mare scandalagiu din literatura română, reușind performanța să se ia de toți scriitorii contemporani. S-a certat cu toată lumea, inclusiv cu prietenii săi sau cu tovarășii săi de curent literar și, respectiv, cam toți i-au întors spatele ajungând, cu adevărat, un om singur. S-a luat chiar și de golanii de pe stradă și, astfel, s-a născut fracturismul – cel mai important curent literar din perioada postcomunistă. Întâmplarea a făcut să fiu împreună cu el în acele clipe în care vruse să-i intimideze pe bandițeii de pe Calea București din Brașov și am luat-o amândoi în freză. Am vrut să scriem o plângere la poliție și, în loc de asta, am scris un manifest. Manifestul fracturist. Scandalul este și motorul poeziei sale. Poezia sa este o ceartă continuă cu societatea, cu lumea, cu orașul, cu istoria, cu trecutul, cu prezentul, cu cotidianul, cu metafizica, cu sine însuși, în cele din urmă. La fel ca și în viață, el și în poezie se ia în piept cu toți. Dar dacă în...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe