Romanul lui Mihai Vakulovski

 Romanul lui Mihail Vakulovski „Tata mă citește și după moarte” l-am citit dintr-o răsuflare și nu doar de aceea că e un roman despre copilărie și adolescență, dar pentru că e scris foarte antrenant și foarte dinamic. Întâmplările curg ca Nistru la vale, se întâlnesc cu alte întâmplări și celelalte întâmplări cu alte întâmplări și din ele se configurează fabula cărții. Una foarte captivantă. Prin care și este redată maturizarea și deșteptarea unui copil, inclusiv din punct de vedere sexual. Impresionantă e figura tatălui. Atunci când Mișca vine bătut acasă de la grădiniță sau de la școală tatăl îl învață să riposteze și să lovească și el. Când băiatul lui îi face cuiva vreun rău, tatăl va ține tot timpul cu copilul lui. Va fi doar de partea lui Mișca. Întâmplările băiețelului cel rău sunt povestite însă cu mult umor și ele te fac mai degrabă să râzi. Comicul fiind și una dintre trăsăturile de căpătâi ale romanului. Până și ideologia de tristă amintire este luată în bășcălie de către naratorul romanului sau de către Mișca. De un umor homeric e și scena intrării în comsomol. Unde adolescentul nu e primit din prima, e picat la început, ca la a doua încercare să fie primit fără niciun fel de examinare. Miahil Vakulovski știe foarte bine să treacă de la o scenă gravă la una haioasă. Alăturând poeziile ideologice cu alea porcoase, pe cele dintâi le parodiază fără egal. Umorul de limbaj și de situație m-a făcut să râd fără oprire. Galeria de chipuri de copii e memorabilă. Parcă le și întrevezi viitorul. Unul care admiră poeziile despre Lenin, îți dai seama ce va deveni peste ani, la fel ca și Buzdugan, de care toți râd și toți îl bat. E un roman foarte bun. Unul dintre cele mai bune romane care au apărut în 2020. Felicitări, Mihail Vakulovski!