Treceți la conținutul principal

De la BALTA ALBA la POVESTEA UNUI LENES



În această postare vreau să vă vorbesc despre doi mici povestiri, prima îi aparține lui Vasile Alecsandri și a doua lui Ion Creangă. Cea scrisă de Vasile Alecsandri se cheamă BALTA ALBĂ, iar povestirea lui Ion Creangă se numește POVESTEA UNUI LENEȘ.
În prima povestire, personajul-narator este un francez, care călătorește pentru prima dată în țara noastră , mai exact, într-un sat de lângă Brăila, în Balta albă, unde există o baltă care face minuni, în care odată intrat, apa ei te vindecă de orice boală.
Într-adevăr, se pare că apa aia are calități miraculoase, nu întâmplător sute de oameni vin zilnic să se scalde în ea.
Balta face minuni, dar în jurul ei totul e îngrozitor: drumurile către ea sunt pline de  hârtoape, dâmburi, gropi, satul de alături  e plin doar de bordeie, cu o singură cameră și un singur pat, oamenii beau direct in urcior pentru că nu au pahare și mănâncă direct din oală fiindcă nu au farfurii.
În același timp, cei care vin la balta aia miraculoasă sunt din înalta societate, sau din burghezie și sunt îmbrăcați ca la Paris.
Există  un mare contrast între cum sunt îmbrăcați cei care vin la baltă și sărăcia locurilor din jur.
Cei care vin la baltă sunt însoțiți de lăutari care le cântă fel de fel de melodii, chiar și atunci când beau sau mănâncă.
Și asta în timp ce în jur e o mare mizerie.
Vasile Alecsandri, la fel ca și în Chirița în provincie, critică nepăsarea oamenilor bogați față de cei mai săraci ca ei.
E un text realist unde ni se spune adevărul despre inegalitățile sociale și despre marea prăpastie socială din țara noastră, unde unii nu au o farfurie din care să mănânce iar alții aruncă cu banii în baltă.

În cea de-a doua povestire, in povestirea lui Ion Creanga, „Povestea unui om leneș” niște săteni dintr-un sat oarecare se decid să-l omoare pe leneșul satului, care nu vrea să facă nimic.
Ceea ce și vor face până la urmă, omorându-l la marginea satului, ca în localitatea lor să nu mai existe leneși.
E o povestire care aparține
REALISMULUI parabolic.
Iată ce pățesc cei care sunt leneși. Sau iată unde te poate duce lenea: la moarte.
Asta pe de o parte, pe de altă parte e și o povestire despre cruzimea oamenilor. Care nu suportă că cineva e mai altfel decât ei, e diferit, gândește altfel, simte altfel și se decid să-l elimine din mijlocul lor.
E o poveste despre cum oamenii nu acceptă diferența. Despre intoleranța umană.





Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

AMINTIRI DIN COPILARIE (IV)

Pe lângă nostalgie, duioșie, melancolie, tandrețe, poezie, există în romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și foarte mult umor, sub toate manifestările lui.   Scriitorul trece pe tot parcursul operei sale, așa cum ar trece un pod, de la umor la nostalgie și invers. Cele două atitudini umane în fața existenței se întâlnesc în romanul său și merg braț la braț. Dar azi o să vorbim mai mult despre umor decât despre nostalgie. Autorul- narator, cel care ne povestește aventurile copilului Nică sau al adolescentului Ion o face, deseori, cu umor. Ba chiar și multe dintre comentariile sale despre destinul acestui personaj sunt îmbibate de umor. Până și despre chestiunile grave sau serioase el preferă să povestească râzând, după cum se va vedea și din acest fragment: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimic toată. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Semnificații în poemul „Noaptea de decemvrie”

Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru   Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism.   Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Marius IANUȘ

Marius Ianuș este cel mai mare scandalagiu din literatura română, reușind performanța să se ia de toți scriitorii contemporani. S-a certat cu toată lumea, inclusiv cu prietenii săi sau cu tovarășii săi de curent literar și, respectiv, cam toți i-au întors spatele ajungând, cu adevărat, un om singur. S-a luat chiar și de golanii de pe stradă și, astfel, s-a născut fracturismul – cel mai important curent literar din perioada postcomunistă. Întâmplarea a făcut să fiu împreună cu el în acele clipe în care vruse să-i intimideze pe bandițeii de pe Calea București din Brașov și am luat-o amândoi în freză. Am vrut să scriem o plângere la poliție și, în loc de asta, am scris un manifest. Manifestul fracturist. Scandalul este și motorul poeziei sale. Poezia sa este o ceartă continuă cu societatea, cu lumea, cu orașul, cu istoria, cu trecutul, cu prezentul, cu cotidianul, cu metafizica, cu sine însuși, în cele din urmă. La fel ca și în viață, el și în poezie se ia în piept cu toți. Dar dacă în...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe