Treceți la conținutul principal

De la BALTA ALBA la POVESTEA UNUI LENES



În această postare vreau să vă vorbesc despre doi mici povestiri, prima îi aparține lui Vasile Alecsandri și a doua lui Ion Creangă. Cea scrisă de Vasile Alecsandri se cheamă BALTA ALBĂ, iar povestirea lui Ion Creangă se numește POVESTEA UNUI LENEȘ.
În prima povestire, personajul-narator este un francez, care călătorește pentru prima dată în țara noastră , mai exact, într-un sat de lângă Brăila, în Balta albă, unde există o baltă care face minuni, în care odată intrat, apa ei te vindecă de orice boală.
Într-adevăr, se pare că apa aia are calități miraculoase, nu întâmplător sute de oameni vin zilnic să se scalde în ea.
Balta face minuni, dar în jurul ei totul e îngrozitor: drumurile către ea sunt pline de  hârtoape, dâmburi, gropi, satul de alături  e plin doar de bordeie, cu o singură cameră și un singur pat, oamenii beau direct in urcior pentru că nu au pahare și mănâncă direct din oală fiindcă nu au farfurii.
În același timp, cei care vin la balta aia miraculoasă sunt din înalta societate, sau din burghezie și sunt îmbrăcați ca la Paris.
Există  un mare contrast între cum sunt îmbrăcați cei care vin la baltă și sărăcia locurilor din jur.
Cei care vin la baltă sunt însoțiți de lăutari care le cântă fel de fel de melodii, chiar și atunci când beau sau mănâncă.
Și asta în timp ce în jur e o mare mizerie.
Vasile Alecsandri, la fel ca și în Chirița în provincie, critică nepăsarea oamenilor bogați față de cei mai săraci ca ei.
E un text realist unde ni se spune adevărul despre inegalitățile sociale și despre marea prăpastie socială din țara noastră, unde unii nu au o farfurie din care să mănânce iar alții aruncă cu banii în baltă.

În cea de-a doua povestire, in povestirea lui Ion Creanga, „Povestea unui om leneș” niște săteni dintr-un sat oarecare se decid să-l omoare pe leneșul satului, care nu vrea să facă nimic.
Ceea ce și vor face până la urmă, omorându-l la marginea satului, ca în localitatea lor să nu mai existe leneși.
E o povestire care aparține
REALISMULUI parabolic.
Iată ce pățesc cei care sunt leneși. Sau iată unde te poate duce lenea: la moarte.
Asta pe de o parte, pe de altă parte e și o povestire despre cruzimea oamenilor. Care nu suportă că cineva e mai altfel decât ei, e diferit, gândește altfel, simte altfel și se decid să-l elimine din mijlocul lor.
E o poveste despre cum oamenii nu acceptă diferența. Despre intoleranța umană.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lucian Blaga (1)

Lucian Blaga GREIERUȘA Greu e totul, timpul, pasul. Grea-i purcederea, popasul. Grele-s pulberea și duhul, Greu pe umeri chiar văzduhul. Greul cel mai greu, mai mare Fi-va capătul de cale. Să mă-mpace cu sfârșitul Cântă-n vatră greierușa: Mai ușoară ca viața E cenușa, e cenușa. Criticul literar Constantin Șchiopu a observat că Lucian Blaga a creat un cuvânt nou - greierușa, preferându-l deja existentului –greierașul- și, firește, nu putem să nu ne întrebăm de ce a inventat acest cuvânt, și nu credem că numai ca să rimeze cu cuvântul cenușa, fiindcă îl folosește și ca titlu pentru această poezie, foarte apăsătoare și grea altfel, fiind o poezie despre depresie, deznădejde, oboseală, sastiseală, sleire, istovire și moarte, în cele din urmă. Sigur că acest cuvânt inventat de Blaga- greierușa- care reia și scheletul sonor al cuvântului greu, care se repetă în poezie tocmai de cinci ori, prin faptul că este un cuvânt care nu există, vrea să ne spună că nici îm...

Semnificații în poemul „Noaptea de decemvrie”

Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru   Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism.   Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...

Romanul lui Mihai Vakulovski

  Romanul lui Mihail Vakulovski „Tata mă citește și după moarte” l-am citit dintr-o răsuflare și nu doar de aceea că e un roman despre copilărie și adolescență, dar pentru că e scris foarte antrenant și foarte dinamic. Întâmplările curg ca Nistru la vale, se întâlnesc cu alte întâmplări și celelalte întâmplări cu alte întâmplări și din ele se configurează fabula cărții. Una foarte captivantă. Prin care și este redată maturizarea și deșteptarea unui copil, inclusiv din punct de vedere sexual. Impresionantă e figura tatălui. Atunci când Mișca vine bătut acasă de la grădiniță sau de la școală tatăl îl învață să riposteze și să lovească și el. Când băiatul lui îi face cuiva vreun rău, tatăl va ține tot timpul cu copilul lui. Va fi doar de partea lui Mișca. Întâmplările băiețelului cel rău sunt povestite însă cu mult umor și ele te fac mai degrabă să râzi. Comicul fiind și una dintre trăsăturile de căpătâi ale romanului. Până și ideologia de tristă amintire este luată în bășcălie de că...