Treceți la conținutul principal

Realism psihologic în nuvela ÎN VREME DE RĂZBOI


Nuvela ÎN VREME DE RĂZBOI a lui Caragiale care a fost scrisă în cheia  REALISMULUI PSIHOLOGIC.
Deci această nuvelă aparține realismului psihologic.
Haideți mai întâi să vedem  ce este realismul psihologic și apoi să încercăm să ne dăm seama de ce această nuvelă o putem așeza sub umbrela lui.
După cum au remarcat cam toti cercetatorii conceptului, REALISMUL PSIHOLOGIC se manifestă atunci când scriitorul mută frământările dintre oameni în interiorul unui singur om. Individul nu se mai află într-un conflict nemijlocit cu vreun dușman de-al lui, ci cu sine însuși. Acesta își pierde încrederea în sine, liniștea și nu mai poate dormi nopțile, fiind hărțuit de propria conștiință sau de subconștientul său.
În nuvela „ În vreme de război”,  o ceată de tâlhari a băgat spaima într-o regiune anumită din România. Jefuiesc, schingiuiesc, torturează și-i omoară pe oamenii bogați. Hangiul Stavrache, personajul principal al acestui text, proprietarul unui han de la marginea drumului,  îi este frică să nu fie el următorul călcat de hoți.  De aceea, noaptea mai mult stă la pândă decât doarme. Dar, într-o bună zi, banda e prinsă și el își recapătă liniștea. Spre seară însă e vizitat de fratele său, popa Iancu, și el călcat într-o vreme de hoți, și observă că acesta e desfigurat, e descompus de spaimă. Dimineața când hoții au fost arestați el se afla la târg. Plângând, îi povestește fratelui său mai mare că el e capul bandei și că jefuirea sa a fost o înscenare. Acum îi este teamă că va fi și el prins și îl roagă pe fratele său mai mare să-l ajute cu un sfat. Tocmai atunci la han a poposit un grup de voluntari care mergea  la război, să elibereze Plevna de sub turci. Hangiul Stavrache îl roagă pe ofițerul care-i conducea la război să-l ia și pe frate-său cu ei și acesta îl ia, iar fratele său acolo se acoperă de glorie, devenind unul dintre cei mai viteji soldați. Dar când se termină războiul, Stavrache primește o scrisoare în care este înștiințat că fratele său a murit. Toată averea acestuia – avere uriașă – trece în stăpânirea lui Stavrache. Care însă avea o presimțire că frate-său n-a murit  și doar se dă drept mort pentru a scăpa de pușcărie. Noapte de noapte este chinuit de un vis. Se face că frate-său se întoarce acasă și- zice- ce crezi că am murit?- și vrea să-l gâtuie. Coșmarul îl urmărește de câțiva ani. Numai adoarme și-i apare frate-său în vis și vrea să-l omoare.
Se pare că lui Stavrache i-a intrat frica în sânge încă de pe vremea când banda aia de târlhari jefuiau ținutul și când și el să temea să nu0i vină și lui rândul. Iar frica asta i s-a intensificat atunci când a aflat că șeful bandei era frate-său. Nici pentru o clipă nu a crezut că acesta e mort și tot timpul s-a temut că acesta se va întoarce și o să-și vrea averea înapoi.
În finalul nuvelei, într-o seară, la hanul lui Stavrache poposesc doi drumeți și unul dintre ei se dovedește a fi frate-său care-i cere o sumă uriașă de bani și e încep să se bate de aievea.
Coșmarul lui Stavrache devine real, dar lui nu-i vine să creadă și are impresia că doarme. Totuși e real și când conștientizează asta înnebunește.
Nuvela lui Caragiale e despre cum frica încetul cu încetul pune stăpânire pe un om până când îl transformă în sclavul ei și-l distruge într-un târziu.
Dușmanul cel mai mare al lui Stavrache nu este frate-său, ci frica de frate-său, teamă că frate-său într-o zi se va întoarce și-și va cere averea îndărăt și o să vrea să-l omoare.
Dușmanul lui Stavrache e propria frică, spaima care i s-a cuibărit în suflet. În subconștient și pe care el nu e în stare să și-o alunge din minte. De asta și înnebunește.
Iată cât de important e să ne stăpânim fricile.
P.S. Un detaliu revelator, care-l defineste pe Stavrache ca apartinand tipului de om zgârcit, e că atunci când o biată fetiță flămândă și înghețată trimisă de părinții săi prin viscol după gaz și țuică, vrea să-i ia un covrig de pe masă, nu vrea să-i dea covrigul și o acuză că ar fi hoață. E un om zgârcit și fără suflet.
Da, e bogat, e foarte bogat, e bogat și zgârcit, e cel mai bogat om din zonă, dar, deși este stăpân peste o mare avere nu este stăpân și peste el însuși,  fiind dominat de frică.



Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

AMINTIRI DIN COPILARIE (IV)

Pe lângă nostalgie, duioșie, melancolie, tandrețe, poezie, există în romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și foarte mult umor, sub toate manifestările lui.   Scriitorul trece pe tot parcursul operei sale, așa cum ar trece un pod, de la umor la nostalgie și invers. Cele două atitudini umane în fața existenței se întâlnesc în romanul său și merg braț la braț. Dar azi o să vorbim mai mult despre umor decât despre nostalgie. Autorul- narator, cel care ne povestește aventurile copilului Nică sau al adolescentului Ion o face, deseori, cu umor. Ba chiar și multe dintre comentariile sale despre destinul acestui personaj sunt îmbibate de umor. Până și despre chestiunile grave sau serioase el preferă să povestească râzând, după cum se va vedea și din acest fragment: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimic toată. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Semnificații în poemul „Noaptea de decemvrie”

Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru   Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism.   Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Marius IANUȘ

Marius Ianuș este cel mai mare scandalagiu din literatura română, reușind performanța să se ia de toți scriitorii contemporani. S-a certat cu toată lumea, inclusiv cu prietenii săi sau cu tovarășii săi de curent literar și, respectiv, cam toți i-au întors spatele ajungând, cu adevărat, un om singur. S-a luat chiar și de golanii de pe stradă și, astfel, s-a născut fracturismul – cel mai important curent literar din perioada postcomunistă. Întâmplarea a făcut să fiu împreună cu el în acele clipe în care vruse să-i intimideze pe bandițeii de pe Calea București din Brașov și am luat-o amândoi în freză. Am vrut să scriem o plângere la poliție și, în loc de asta, am scris un manifest. Manifestul fracturist. Scandalul este și motorul poeziei sale. Poezia sa este o ceartă continuă cu societatea, cu lumea, cu orașul, cu istoria, cu trecutul, cu prezentul, cu cotidianul, cu metafizica, cu sine însuși, în cele din urmă. La fel ca și în viață, el și în poezie se ia în piept cu toți. Dar dacă în...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe