Treceți la conținutul principal

Amintiri din copilărie (1)


Pentru a înțelege mai bine romanul „Amintiri din Copilărie” - eu nu cred că e nuvelă, ci că e roman- va trebui sa vorbim despre realism. Asa cum au remarcat toți teoreticienii literari, „realismul este un curent literar care isi propune sa zugraveasca realitatea intr-un mod credibil si convingator”, scriitorii realisti insistand sa descopere ceea ce este peren si etern in lucrurile trecătoare și vremelnice,si  ceea ce este specific tuturor oamenilor – ceea ce este valabil pentru toti- in fiecare individ luat in parte. 

 Primul lucru pe care-l observam e ca sIon Creangă isi incadreaza amintirile din copilarie intr-un cadru extrem de realist, satul Humulesti de la inceputul secolului XIX este o oglinda a Romaniei de atunci, cand invatamantul abia de se introducea in sate si cand erau infiintate primele scoli pe langa biserici. Scriitorul ne povesteste ca era o criza de profesori, iar majoritatea dintre ei erau recrutati dintre dascali sau preoti si era si o criza de sedii pentru scoli si majoritatea dintre ele, daca nu toate, erau gazduite in chiliile unor biserici. In satele unde existau biserici erau si scoli. Mai aflam si cum erau luati tinerii in acea vreme in armata. Prinsi cu arcanul si dusi in catuse. Asa va ramane fara profesor si Ionica din Amintiri din Copilarie, pentru ca a fost capturat in strada cand repara un drum si a fost dus la oaste. Idealul multor oameni de la tara era sa-si dea copiii la invatatura pentru a-i putea in felul asta scoate din sat. Nuvela- eu o numesc si roman - contine o galerie impresionanta de portrete umane, dintre care ele mai tulburatoare sunt ale parintilor sai si mai cu seama al mamei. Care este mitizata. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Semnificații în poemul „Noaptea de decemvrie”

Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru   Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism.   Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...

Romanul lui Mihai Vakulovski

  Romanul lui Mihail Vakulovski „Tata mă citește și după moarte” l-am citit dintr-o răsuflare și nu doar de aceea că e un roman despre copilărie și adolescență, dar pentru că e scris foarte antrenant și foarte dinamic. Întâmplările curg ca Nistru la vale, se întâlnesc cu alte întâmplări și celelalte întâmplări cu alte întâmplări și din ele se configurează fabula cărții. Una foarte captivantă. Prin care și este redată maturizarea și deșteptarea unui copil, inclusiv din punct de vedere sexual. Impresionantă e figura tatălui. Atunci când Mișca vine bătut acasă de la grădiniță sau de la școală tatăl îl învață să riposteze și să lovească și el. Când băiatul lui îi face cuiva vreun rău, tatăl va ține tot timpul cu copilul lui. Va fi doar de partea lui Mișca. Întâmplările băiețelului cel rău sunt povestite însă cu mult umor și ele te fac mai degrabă să râzi. Comicul fiind și una dintre trăsăturile de căpătâi ale romanului. Până și ideologia de tristă amintire este luată în bășcălie de că...

AMINTIRI DIN COPILARIE (IV)

Pe lângă nostalgie, duioșie, melancolie, tandrețe, poezie, există în romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și foarte mult umor, sub toate manifestările lui.   Scriitorul trece pe tot parcursul operei sale, așa cum ar trece un pod, de la umor la nostalgie și invers. Cele două atitudini umane în fața existenței se întâlnesc în romanul său și merg braț la braț. Dar azi o să vorbim mai mult despre umor decât despre nostalgie. Autorul- narator, cel care ne povestește aventurile copilului Nică sau al adolescentului Ion o face, deseori, cu umor. Ba chiar și multe dintre comentariile sale despre destinul acestui personaj sunt îmbibate de umor. Până și despre chestiunile grave sau serioase el preferă să povestească râzând, după cum se va vedea și din acest fragment: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimic toată. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până...