Treceți la conținutul principal

DOUĂ ANTOLOGII DE VIRGIL și DANIELA BOTNARU

 Scoase și în titluri, temele celor două antologii de poezie de Virgil și Daniela Botnaru, „Pașii mamelor noastre” și „Pașii taților noștri” sunt ca niște steaguri sub care mărșăluiesc toți poeții selectați. Antologatorii au demonstrat cu prisosință un lucru, că aceste teme au trecut de la o generație la alta ca o lumânare aprinsă care nu s-a stins nici azi. Poeții din antologie și-au transmis lumânarea de la unul la altul, având grijă ca flacăra ei să sporească. Sunt foarte multe diferențe între poeții din cele două antologie: aceștia fac parte din curente literare foarte diverse, văd și înțeleg literatura într-un mod diferit, dar există și ceva care-i unește: cele două teme.

Citind antologiile, am văzut că un poet ca Grigore Vieru, bunoară, cântărețul mamei, nu a apărut pe loc gol. Dacă nu ar fi fost uriașa tradiție din spate, poate că nu ar fi putut apărea nici poezia sa. Or, poezia sa vine din poezia înaintașilor săi. 

Sintagme și imaigini comune călătoresc dintr-o poezie în alta, de la un poet la altul, și asta ne arată faptul că roata nu poate fi inventată. Mama și tatăl sunt mitizați atât de poeții șaizeciști, de exemplu, cât și de nouăzeciști sau douămiiști. 

În antologie, poețiii foarte mari stau alături de poeți pur și simplu buni sau de poeți minori și aici am avut și unele surprize, ca să descopăr că unele dintre cele mai frumoase poezii din antologie să nu le aparțină neapărat poeților mari, ci unor poeți mai puțin faimoși. De departe, poezia  „Târziu” al lui Eugen Jebeleanu este cu mult mai bună ca poeziile lui Sorescu sau Stănescu din antologie, cu toate că primul e mai puțin cunoscut ca cei din urmă. Așa că poezia primează și nu poeții. 

Sunt niște antologii foarte bine făcute, care sper să resuscite interesul și dragostea pentru poezie.

  

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Semnificații în poemul „Noaptea de decemvrie”

Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru   Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism.   Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Romanul lui Mihai Vakulovski

  Romanul lui Mihail Vakulovski „Tata mă citește și după moarte” l-am citit dintr-o răsuflare și nu doar de aceea că e un roman despre copilărie și adolescență, dar pentru că e scris foarte antrenant și foarte dinamic. Întâmplările curg ca Nistru la vale, se întâlnesc cu alte întâmplări și celelalte întâmplări cu alte întâmplări și din ele se configurează fabula cărții. Una foarte captivantă. Prin care și este redată maturizarea și deșteptarea unui copil, inclusiv din punct de vedere sexual. Impresionantă e figura tatălui. Atunci când Mișca vine bătut acasă de la grădiniță sau de la școală tatăl îl învață să riposteze și să lovească și el. Când băiatul lui îi face cuiva vreun rău, tatăl va ține tot timpul cu copilul lui. Va fi doar de partea lui Mișca. Întâmplările băiețelului cel rău sunt povestite însă cu mult umor și ele te fac mai degrabă să râzi. Comicul fiind și una dintre trăsăturile de căpătâi ale romanului. Până și ideologia de tristă amintire este luată în bășcălie de că...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

AMINTIRI DIN COPILARIE (IV)

Pe lângă nostalgie, duioșie, melancolie, tandrețe, poezie, există în romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și foarte mult umor, sub toate manifestările lui.   Scriitorul trece pe tot parcursul operei sale, așa cum ar trece un pod, de la umor la nostalgie și invers. Cele două atitudini umane în fața existenței se întâlnesc în romanul său și merg braț la braț. Dar azi o să vorbim mai mult despre umor decât despre nostalgie. Autorul- narator, cel care ne povestește aventurile copilului Nică sau al adolescentului Ion o face, deseori, cu umor. Ba chiar și multe dintre comentariile sale despre destinul acestui personaj sunt îmbibate de umor. Până și despre chestiunile grave sau serioase el preferă să povestească râzând, după cum se va vedea și din acest fragment: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimic toată. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe