Marius IANUȘ

Marius Ianuș este cel mai mare scandalagiu din literatura română, reușind performanța să se ia de toți scriitorii contemporani. S-a certat cu toată lumea, inclusiv cu prietenii săi sau cu tovarășii săi de curent literar și, respectiv, cam toți i-au întors spatele ajungând, cu adevărat, un om singur. S-a luat chiar și de golanii de pe stradă și, astfel, s-a născut fracturismul – cel mai important curent literar din perioada postcomunistă. Întâmplarea a făcut să fiu împreună cu el în acele clipe în care vruse să-i intimideze pe bandițeii de pe Calea București din Brașov și am luat-o amândoi în freză. Am vrut să scriem o plângere la poliție și, în loc de asta, am scris un manifest. Manifestul fracturist. Scandalul este și motorul poeziei sale. Poezia sa este o ceartă continuă cu societatea, cu lumea, cu orașul, cu istoria, cu trecutul, cu prezentul, cu cotidianul, cu metafizica, cu sine însuși, în cele din urmă. La fel ca și în viață, el și în poezie se ia în piept cu toți. Dar dacă în viață a avut doar de pierdut din cauza asta, în poezie a avut și are doar de câștigat.  Eu cred că poezia sa i-a vampirizat și îi vampirizează viața. Cu cât lui Ianuș îi merge tot mai rău aievea, cu atât poezia sa e tot mai frumoasă. Parcă simțind asta, Ianuș s-a lăsat într-o vreme de poezie, dar nu știu dacă a devenit mai fericit. La sfârșitul anilor 90, împreună am fondat fracturismul, apoi Ianuș a pornit un adevărat război și contra mea. Cu toate astea, nu pot să nu recunosc un lucru: că poezia pe care a scris-o Marius Ianuș e tot ce-a dat mai valoros poezia română de după 2000 încoace.

Dumitru CRUDU