Treceți la conținutul principal

Marius IANUȘ


Marius Ianuș este cel mai mare scandalagiu din literatura română, reușind performanța să se ia de toți scriitorii contemporani. S-a certat cu toată lumea, inclusiv cu prietenii săi sau cu tovarășii săi de curent literar și, respectiv, cam toți i-au întors spatele ajungând, cu adevărat, un om singur. S-a luat chiar și de golanii de pe stradă și, astfel, s-a născut fracturismul – cel mai important curent literar din perioada postcomunistă. Întâmplarea a făcut să fiu împreună cu el în acele clipe în care vruse să-i intimideze pe bandițeii de pe Calea București din Brașov și am luat-o amândoi în freză. Am vrut să scriem o plângere la poliție și, în loc de asta, am scris un manifest. Manifestul fracturist. Scandalul este și motorul poeziei sale. Poezia sa este o ceartă continuă cu societatea, cu lumea, cu orașul, cu istoria, cu trecutul, cu prezentul, cu cotidianul, cu metafizica, cu sine însuși, în cele din urmă. La fel ca și în viață, el și în poezie se ia în piept cu toți. Dar dacă în viață a avut doar de pierdut din cauza asta, în poezie a avut și are doar de câștigat.  Eu cred că poezia sa i-a vampirizat și îi vampirizează viața. Cu cât lui Ianuș îi merge tot mai rău aievea, cu atât poezia sa e tot mai frumoasă. Parcă simțind asta, Ianuș s-a lăsat într-o vreme de poezie, dar nu știu dacă a devenit mai fericit. La sfârșitul anilor 90, împreună am fondat fracturismul, apoi Ianuș a pornit un adevărat război și contra mea. Cu toate astea, nu pot să nu recunosc un lucru: că poezia pe care a scris-o Marius Ianuș e tot ce-a dat mai valoros poezia română de după 2000 încoace.
Dumitru CRUDU

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Lucian Blaga (1)

Lucian Blaga GREIERUȘA Greu e totul, timpul, pasul. Grea-i purcederea, popasul. Grele-s pulberea și duhul, Greu pe umeri chiar văzduhul. Greul cel mai greu, mai mare Fi-va capătul de cale. Să mă-mpace cu sfârșitul Cântă-n vatră greierușa: Mai ușoară ca viața E cenușa, e cenușa. Criticul literar Constantin Șchiopu a observat că Lucian Blaga a creat un cuvânt nou - greierușa, preferându-l deja existentului –greierașul- și, firește, nu putem să nu ne întrebăm de ce a inventat acest cuvânt, și nu credem că numai ca să rimeze cu cuvântul cenușa, fiindcă îl folosește și ca titlu pentru această poezie, foarte apăsătoare și grea altfel, fiind o poezie despre depresie, deznădejde, oboseală, sastiseală, sleire, istovire și moarte, în cele din urmă. Sigur că acest cuvânt inventat de Blaga- greierușa- care reia și scheletul sonor al cuvântului greu, care se repetă în poezie tocmai de cinci ori, prin faptul că este un cuvânt care nu există, vrea să ne spună că nici îm...

Romanul lui Mihai Vakulovski

  Romanul lui Mihail Vakulovski „Tata mă citește și după moarte” l-am citit dintr-o răsuflare și nu doar de aceea că e un roman despre copilărie și adolescență, dar pentru că e scris foarte antrenant și foarte dinamic. Întâmplările curg ca Nistru la vale, se întâlnesc cu alte întâmplări și celelalte întâmplări cu alte întâmplări și din ele se configurează fabula cărții. Una foarte captivantă. Prin care și este redată maturizarea și deșteptarea unui copil, inclusiv din punct de vedere sexual. Impresionantă e figura tatălui. Atunci când Mișca vine bătut acasă de la grădiniță sau de la școală tatăl îl învață să riposteze și să lovească și el. Când băiatul lui îi face cuiva vreun rău, tatăl va ține tot timpul cu copilul lui. Va fi doar de partea lui Mișca. Întâmplările băiețelului cel rău sunt povestite însă cu mult umor și ele te fac mai degrabă să râzi. Comicul fiind și una dintre trăsăturile de căpătâi ale romanului. Până și ideologia de tristă amintire este luată în bășcălie de că...

Semnificații în poemul „Noaptea de decemvrie”

Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru   Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism.   Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...