Lucian Blaga
GREIERUȘA
Greu e totul, timpul, pasul.
Grea-i purcederea, popasul.
Grele-s pulberea și duhul,
Greu pe umeri chiar văzduhul.
Greul cel mai greu, mai mare
Fi-va capătul de cale.
Să mă-mpace cu sfârșitul
Cântă-n vatră greierușa:
Mai ușoară ca viața
E cenușa, e cenușa.
Criticul literar Constantin Șchiopu a observat că
Lucian Blaga a creat un cuvânt nou - greierușa, preferându-l deja existentului
–greierașul- și, firește, nu putem să nu ne întrebăm de ce a inventat acest
cuvânt, și nu credem că numai ca să rimeze cu cuvântul cenușa, fiindcă îl
folosește și ca titlu pentru această poezie, foarte apăsătoare și grea altfel,
fiind o poezie despre depresie, deznădejde, oboseală, sastiseală, sleire,
istovire și moarte, în cele din urmă.
Sigur că acest cuvânt inventat de Blaga- greierușa-
care reia și scheletul sonor al cuvântului greu, care se repetă în poezie
tocmai de cinci ori, prin faptul că este un cuvânt care nu există, vrea să ne
spună că nici împăcarea cu sfârșitul/ cu moartea/ cu deznădejdea nu e posibilă
și că omul, orice ar face, niciodată nu va putea accepta că va muri și o să
dispară.
Un alt lucru interesant e că poezia e cu rimă și
singurele două versuri care nu rimează e doar sfârșitul și viața și nu, de
aceea, că poetul nu putea găsi rime și pentru ele, putea găsi, firește, ci
pentru că vrea să ne sugereze în acest fel că el nu poate concepe că viața are
un sfârșit, că se sfârșește, că se termină.
E o poezie plină de cuvinte abstracte și doar două
sunt concrete - greierușa, dar cum acesta e un cuvânt inventat, nu-l punem la
socoteală - și cenușa. Cenușa, scăzând ce-i de scăzut, rămâne singurul cuvânt
concret în această poezie, unde se vorbește despre depresie și moarte.
Accentuând atmosfera grea și apăsătoare din acest poem, unde poetul nu se poate
împăca cu gândul că va muri și unde i se pare că e greu până și ceea ce este
imaterial, precum sunt văzduhul sau duhul sau ceea ce, de fapt, este ușor,
precum e pulberea, adică praful.
Totuși, nu putem să ne întrebăm de ce la un moment
dat, hodoronc-tronc, poetului i s-a făcut frică de moarte și de ce totul pe
neașteptate a început să-l apese. De ce, brusc, totul i se pare că e greu? Ce i
s-a putut întâmpla sau ce l-a putut face să aibă această impresie?
Se pare că acțiunea din poezie se desfășoară seara,
când poetul s-a întors acasă. Probabil, din oraș, unde s-a întâmplat ceva care
l-a împins la această stare de deznădejde și sleire.
Dar ce i s-ar fi putut întâmpla?
Să ne amintim că poezia a fost scrisă în 1951, adică
la șase ani distanță după instalarea comunismului în România, care a adus cu el
teroarea, sărăcia, ostracizarea, marginalizarea socială, epurările politice,
detenția intelectualilor și ale oamenilor simpli, care nu erau de acord cu noul
regim, lupta contra proprietarilor și țăranilor înstăriți, țăranii înstăriți
erau deposedați de pământ, și de avere și impuși să lucreze pentru stat,
foamea. Lucian Blaga însuși în acești ani a avut de suferit de pe urma
instalării noului regim. El pierzând totul. Noul regim luându-i totul și
marginalizându-l.
Și atunci eu mă întreb oare nu la asta se referă la
Blaga atunci când zice că greu e totul și cum să nu fie greu totul în acei ani,
când se întâmplau atâtea crime, când statul lupa contra individului. Cum însă
poetul nu putea să exprime direct toate aceste lucruri, le-a redat indirect,
doar sugerându-le, fiindcă altfel ar fi putut fi băgat la pușcărie, așa cum au
pățit-o alți colegi de-ai săi. Singura expresie concretă este doar cea din
primul vers: greu e totul. Restul sunt simboluri și metafore, tocmai pentru a
putea adormi vigilența cenzorilor care ar fi putut să interzică poezia și pe
poet să-l trimită după gratii.
Dar primul vers e concret și atunci putem să
interpretăm și altfel poezia ca pe o poezie despre faptul că s-a sfârșit o lume
și cu lumea asta nouă care a venit poetului îi este foarte greu să se împace,
așa cum nu poate să se împace cu gândul că va muri. Dacă lucrurile stau așa cum
zic eu, atunci această poezie este pur și simplu cutremurătoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu