Câteva considerații sumare despre CHIRIȚA ÎN PROVINCIE

Una dintre primele opere realiste din literatura română  a fost comedia CHIRIȚA ÎN PROVINCIE de Vasile Alecsandri, apărută în 1852, la patru ani distanță de la revoluția din 1848.

Chirița este un personaj tipic al boieroaicei despotice de la țară care visează ca soțul ei să devină ispravnic (adică șeful regiunii unde trăiau) și ea, respectiv, isprăvniceasă.

Mai toate boieroaicele visau la asta.

Era ceva tipic.

Chirița era o provincială TIPICĂ, pentru că tot ce făcea ea nu făcea din suflet, ci pentru că așa era la modă: călărea pentru că era la modă să călărești, fuma pentru că era la modă să fumezi, vorbea franțuzește ca să fie în rând cu lumea, voia să meargă la Paris pentru că toți mergeau la Paris, le punea pe slugi să-i aducă scrisorile pe talgere pentru că așa auzise ea că le sunt aduse domnilor din europa.

În acele momente lumea românească își schimba hainele orientale- turcești- pe cele nemțești și ea a fost prima care făcu asta, dar nu pentru că le prefera pe cele europenești, ci pentru că așa era la modă.

Este o provincială tipică, trăia într-un fund de țară, dar voia să trăiască la fel ca în Iași sau la Paris.

În același timp, voia să fie isprăvniceasă nu pentru a face ceva bun pentru compatrioții săi, ci pentru a putea merge prin lume însoțită de jandarmi.

Deși este gata să-i pună coarne soțului ei cu primul întâlnit în cale,   se mândrea că acesta a ajuns mare șef.

Vasile Alecsandri critică societatea din acele timpuri, așa cum o va face și în povestirea BALTA ALBĂ sau în alte texte de-ale sale. Dar dintre toate textele sale CHIRIȚA ÎN PROVINCIE e, poate, cel mai actual. Oare nu de aceea că e un text realist, în care scriitorul a surprins ceva foarte exact din omul din provincie. Dorința sa de-a fi în pas cu moda.