Treceți la conținutul principal

Câteva considerații sumare despre CHIRIȚA ÎN PROVINCIE


Una dintre primele opere realiste din literatura română  a fost comedia CHIRIȚA ÎN PROVINCIE de Vasile Alecsandri, apărută în 1852, la patru ani distanță de la revoluția din 1848.

Chirița este un personaj tipic al boieroaicei despotice de la țară care visează ca soțul ei să devină ispravnic (adică șeful regiunii unde trăiau) și ea, respectiv, isprăvniceasă.
Mai toate boieroaicele visau la asta.
Era ceva tipic.
Chirița era o provincială TIPICĂ, pentru că tot ce făcea ea nu făcea din suflet, ci pentru că așa era la modă: călărea pentru că era la modă să călărești, fuma pentru că era la modă să fumezi, vorbea franțuzește ca să fie în rând cu lumea, voia să meargă la Paris pentru că toți mergeau la Paris, le punea pe slugi să-i aducă scrisorile pe talgere pentru că așa auzise ea că le sunt aduse domnilor din europa.
În acele momente lumea românească își schimba hainele orientale- turcești- pe cele nemțești și ea a fost prima care făcu asta, dar nu pentru că le prefera pe cele europenești, ci pentru că așa era la modă.
Este o provincială tipică, trăia într-un fund de țară, dar voia să trăiască la fel ca în Iași sau la Paris.
În același timp, voia să fie isprăvniceasă nu pentru a face ceva bun pentru compatrioții săi, ci pentru a putea merge prin lume însoțită de jandarmi.
Deși este gata să-i pună coarne soțului ei cu primul întâlnit în cale,   se mândrea că acesta a ajuns mare șef.
Vasile Alecsandri critică societatea din acele timpuri, așa cum o va face și în povestirea BALTA ALBĂ sau în alte texte de-ale sale. Dar dintre toate textele sale CHIRIȚA ÎN PROVINCIE e, poate, cel mai actual. Oare nu de aceea că e un text realist, în care scriitorul a surprins ceva foarte exact din omul din provincie. Dorința sa de-a fi în pas cu moda.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

AMINTIRI DIN COPILARIE (IV)

Pe lângă nostalgie, duioșie, melancolie, tandrețe, poezie, există în romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și foarte mult umor, sub toate manifestările lui.   Scriitorul trece pe tot parcursul operei sale, așa cum ar trece un pod, de la umor la nostalgie și invers. Cele două atitudini umane în fața existenței se întâlnesc în romanul său și merg braț la braț. Dar azi o să vorbim mai mult despre umor decât despre nostalgie. Autorul- narator, cel care ne povestește aventurile copilului Nică sau al adolescentului Ion o face, deseori, cu umor. Ba chiar și multe dintre comentariile sale despre destinul acestui personaj sunt îmbibate de umor. Până și despre chestiunile grave sau serioase el preferă să povestească râzând, după cum se va vedea și din acest fragment: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimic toată. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Semnificații în poemul „Noaptea de decemvrie”

Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru   Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism.   Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Marius IANUȘ

Marius Ianuș este cel mai mare scandalagiu din literatura română, reușind performanța să se ia de toți scriitorii contemporani. S-a certat cu toată lumea, inclusiv cu prietenii săi sau cu tovarășii săi de curent literar și, respectiv, cam toți i-au întors spatele ajungând, cu adevărat, un om singur. S-a luat chiar și de golanii de pe stradă și, astfel, s-a născut fracturismul – cel mai important curent literar din perioada postcomunistă. Întâmplarea a făcut să fiu împreună cu el în acele clipe în care vruse să-i intimideze pe bandițeii de pe Calea București din Brașov și am luat-o amândoi în freză. Am vrut să scriem o plângere la poliție și, în loc de asta, am scris un manifest. Manifestul fracturist. Scandalul este și motorul poeziei sale. Poezia sa este o ceartă continuă cu societatea, cu lumea, cu orașul, cu istoria, cu trecutul, cu prezentul, cu cotidianul, cu metafizica, cu sine însuși, în cele din urmă. La fel ca și în viață, el și în poezie se ia în piept cu toți. Dar dacă în...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe