Romanul „Elefantul din sud” al lui Archil KIKODZE este un roman în care, pe lângă multe altele, poți să afli o grămadă de lucruri despre cultura, istoria, trecutul, prezentul, realitatea și viața din Georgia. Și afli. Povești despre escroci care au tras butucul rusoiaceele în Rusia, dând tunuri peste tunuri, se întorc la bătrânețe în Georgia; povești despre Beria și despre războiul civil din Georgia de la începutul anilor 90; povești despre cei care au luat parte la războiul ruso-georgian din Abhazia; povești despre disidență și comunism; povești despre bandiți pentru carea onoarea și prietenia nu sunt cuvinte goale; povești despre emigrația georgienilor în Grecia; povești despre lovituri de stat; povești despre străinii veniți să trăiască în Georgia; povești despre Tbilisi- toate astea se împletesc cu poveștile personajului principal din această carte, un regizor de film de succes, care se lasă de film după ce un actor moare pe platoul de filmare. Un roman unde Georgia apare mereu în spatele personajului principal și îi dictează sau îi influențează acțiunile și deciziile. Nu ai cum să nu vrei să mergi în Georgia după ce citești acest roman uluitor. Cu adevărat, uluitor. E un roman despre duritate și dragoste, despre prietenie și ratare, despre violență și speranță. Bărbați duri și femei amintindu-mi de Penelopa populează acest roman foarte bun, unul dintre cele mai bune romane de azi. Frumos ca râul Mtkvari care traversează Tbilisi sau ca munții Caucaz, acoperiți de zăpadă, acest roman al lui Archil Kikodze mă face să mă gândesc la faptul că literatura georgiana a dat mari scriitori universali, ca Nodar Dumbadze sau Ciabua Amiredjibi. ELEFANTUL DE SUD este un roman plin de forță și de farmec, cum plin de forță și de farmec e și Tbilisi, în care a fost scris. Ce mai încolo și încoace, e un roman care ne demonstrează că literatură excepțională poate exista și după postmodernism.
Poemul „Noaptea de decemvrie” al lui Alexandru Macedonski, consideră istoricii literari, ar fi o sinteză între romantism și simbolism. Istoricul literar Dan Mănucă îl rezumă foarte bine: „Schema este simplă şi totodată comună. Într-o încăpere tipic romantică, de felul aceleia, boeme, atribuite şi „sărmanului Dionis” al lui Eminescu, un poet cade în reverie, fascinat de fantasmele închipuite de flăcările focului din vatră („Arhanghel de aur”), şi se imaginează a fi emir. Atotputernic într-un Bagdad luxuriant, el aspiră să ajungă la Meka, dar moare în arşiţa deşertului, fermecat mereu de nălucirile iscate de jocul luminilor. ” Poetul va apărea la începutul poemului și la sfârșitul lui. La început, va apărea într-un decor simbolist, într-o cameră albă și moartă, el însuși fiind mort. Ziceam însă de simbolism. Firește că epitetul mort este simbolist și nu realist, așa cum vom vedea câteva strofe mai jos...
Comentarii
Trimiteți un comentariu