Romanul „Elefantul din sud” al lui Archil KIKODZE este un roman în care, pe lângă multe altele, poți să afli o grămadă de lucruri despre cultura, istoria, trecutul, prezentul, realitatea și viața din Georgia. Și afli. Povești despre escroci care au tras butucul rusoiaceele în Rusia, dând tunuri peste tunuri, se întorc la bătrânețe în Georgia; povești despre Beria și despre războiul civil din Georgia de la începutul anilor 90; povești despre cei care au luat parte la războiul ruso-georgian din Abhazia; povești despre disidență și comunism; povești despre bandiți pentru carea onoarea și prietenia nu sunt cuvinte goale; povești despre emigrația georgienilor în Grecia; povești despre lovituri de stat; povești despre străinii veniți să trăiască în Georgia; povești despre Tbilisi- toate astea se împletesc cu poveștile personajului principal din această carte, un regizor de film de succes, care se lasă de film după ce un actor moare pe platoul de filmare. Un roman unde Georgia apare mereu în spatele personajului principal și îi dictează sau îi influențează acțiunile și deciziile. Nu ai cum să nu vrei să mergi în Georgia după ce citești acest roman uluitor. Cu adevărat, uluitor. E un roman despre duritate și dragoste, despre prietenie și ratare, despre violență și speranță. Bărbați duri și femei amintindu-mi de Penelopa populează acest roman foarte bun, unul dintre cele mai bune romane de azi. Frumos ca râul Mtkvari care traversează Tbilisi sau ca munții Caucaz, acoperiți de zăpadă, acest roman al lui Archil Kikodze mă face să mă gândesc la faptul că literatura georgiana a dat mari scriitori universali, ca Nodar Dumbadze sau Ciabua Amiredjibi. ELEFANTUL DE SUD este un roman plin de forță și de farmec, cum plin de forță și de farmec e și Tbilisi, în care a fost scris. Ce mai încolo și încoace, e un roman care ne demonstrează că literatură excepțională poate exista și după postmodernism.
Pe lângă nostalgie, duioșie, melancolie, tandrețe, poezie, există în romanul „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă și foarte mult umor, sub toate manifestările lui. Scriitorul trece pe tot parcursul operei sale, așa cum ar trece un pod, de la umor la nostalgie și invers. Cele două atitudini umane în fața existenței se întâlnesc în romanul său și merg braț la braț. Dar azi o să vorbim mai mult despre umor decât despre nostalgie. Autorul- narator, cel care ne povestește aventurile copilului Nică sau al adolescentului Ion o face, deseori, cu umor. Ba chiar și multe dintre comentariile sale despre destinul acestui personaj sunt îmbibate de umor. Până și despre chestiunile grave sau serioase el preferă să povestească râzând, după cum se va vedea și din acest fragment: „În sfârșit, ce mai atâta vorbă pentru nimic toată. Ia, am fost și eu, în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești, care nici frumos până la douăzeci de ani, nici cuminte până...
Comentarii
Trimiteți un comentariu